...cunoscut din Antichitate si folosit la confectia podoabelor si apoi la fabricarea monedelor. Cuprul era si el cunoscut din Antichitate, aproape sigur imediat dupa Au si Ag. Aparitia cuprului, mult mai dur si mai ieftin a facut posibila utilizarea lui la fabricarea armelor si a unor ustensile realizandu-se astfel un salt important in istorie trecerea de la epoca de piatra la epoca bronzului. Mult mai tarziu 1878 s-au descoperit si analizat doua minerale importante ale cuprului, malachitul si azuritul carbonati bazici ai cuprului. Mercurul face si el parte din grupa celor sapte metale cunoscute in lumea antica, dar, in vrema ce unii compusi ai Hg HgO, HgS, HgCl2 erau cunoscuti cu aproape un mileniu i.e.n. Mercurul metalic apare cu doar 300 ani i.e.n. Fierul, spre deosebire de aur si argint care se gaseau in natura in stare nativa, nu era raspandit decat sub forma de combinatii in special sulfura si oxizi. Extragerea Fe din minereurile sale a reprezentat un progres important, impunandu-se rapid si inlocuind treptat bronzul. Mult mai tarziu apare sporadic in Germania si peste un secol se dezvolta in Anglia cuptorul inalt care a transformat fundamental industria fierului, permitand obtinerea fontei si apoi a otelului. Faptul ca sulful se cunoaste din antichitate se datoreaza gasirii lui in general sub forma nativa. Exista mentionari in literatura privind arderea sulfului pentru fumigari la dezinfectii precum si a SO2 la inalbirea unor tesaturi. Aparitia prafului de pusca 1250 da o noua importanta sulfului. Dintre compusii sulfului, acidul sulfuric era cunoscut de catre arabi din secolul VII sau mai precis din anul 800. Treptat, utilizarile sulfului se extind de la fabricarea H2SO4 la vulcanizarea cauciucului, la fabricarea unor medicamente si coloranti. Carbunele de pamant era cunoscut din antichitate si folosit drept combustibil sau la prelucrarea melalelor. Insa carbunii nu trebuiesc confundati cu carbonul care se gaseste in compozitia acestora in cantitati variabile. Diamantul varietate a carbonului era cunoscut in vechea Indie cu 2000 ani i.e.n. insa Lavoisier 1760 face dovada ca diamantul este cel mai curat dintre formele de carbune. Odata cu prelucrarea diamantelor se apreciaza si valoarea sa, devenind un simbol al luxului, bogatiei sau prestigiului. Secole de-a randul, alchimistii Evului Mediu au cautat piatra filozofala cu ajutorul careia sa poata transforma metalele comune in aur. Se facusera sute si mii de experiente cu toate metalele cunoscute atunci, pe care le-au tratat cu cele mai multe substante in caldura flacarii si a cuptoarelor. Experientele, findca nu dadeau rezultatele asteptate, se refaceau in noptile senine pentru ca astrele sa fie favorabile. Toate incercarile au fost zadarnice. Dar alchimistii nu dezarmeaza. Stiind ca descoperirea pietrei filozofale si a elixirului vietii aveau sa le aduca bogatie si celebritate, cautarea acestora a continuat, descoperind in final, nu aur dar alte patru elemente chimice arsenul, stibiul, bismutul, fosforul, cat si un al cincilea element, putin controversat, zincul. Este curios faptul ca primele patru elemente descoperite de alchimisti formeaza tocmai grupa a V-a principala din tabelul periodic al lui Mendeleev. O coincidenta, desigur, surprinzatoare. Arsenul si stibiul aveau sa se remarce prin toxicitatea deosebita a compusilor sai, si totodata prin utilizarile in medicina primul ca intaritor, iar al doilea ca vomitiv. Fosforul era si mai interesant pentru acea vreme. El se aprindea singur in prezenta aerului, iar la intuneric emitea acea enigmatica lumina rece. Fosforul avea sa fie primul element chimic cu act de nastere, caci despre el se stie cine l-a descoperit, cand si cum. Asadar, descoperirea elementelor chimice, cu date sigure asupra aparitiei lor, incepe cu numai trei secole inaintea noastra. Sa fie poate descoperirea fosforului inceputul renasterii in chimie Nu, aceasta cinste avea sa-i revina peste un secol lui A. Lavoisier. Antichitatea cunoaste pe langa arsen doi compusi ai sai realgarul As2S2 si auripigmentul As2S3, deci amandoua sulfuri de arsen. C.. Scheele descopera in secolul al XVI-lea verdele care-i poarta numele care este un compus al arsenului HCuAsO3 extrem de toxic. Zincul. In legatura cu descoperirea zincului s-au dus si se duc inca discutii daca a fost cunoscut in Antichitate, daca este dintre putinele succese ale alchimistilor europeni sau daca trebuie considerat ca o realizare a alchimistilor chinezi dinainte de secolul al XIII lea, cand Marco Polo a gasit in trecerea sa, in Persia, obiecte de zinc provenite din China. In Antichitate se cunostea in mod sigur alama, dar nu si zincul elementar. Atunci, cum se putea ajunge la acest aliaj de cupru-zinc fara sa fi fost cunoscut zincul Explicatia nu este grea. In lumea antica, aliajul de alama nu se facea din metale componente, ci din cupru si compusi ai zincului, in special, din oxidul sau carbonatul de zinc, iar in practica folosindu-se chiar mineralul de zinc. In anul 1789, marele chimist francez isi publica celebrul sau Tratat elementar de chimie, in aceasta carte facandu-se si o prima inventariere a elementelor chimice cunoscute pana la acea data. La cele paisprezece elemente mentionate in tratat se mai adaugau inca patru gaze, sase metale si un nemetal care au fost descoperite de contemporari ai lui Lavoisier. Cele patru gaze sunt H2, Cl2, N2, si O2, iar cele sapte metale cobaltul, nichelul, manganul, molibdenul, olframul, uraniul si telurul. Deci in total 25 de elemente. Gazele. Cu exceptia bioxidului de carbon, care este un gaz compus, merita subliniat faptul ca toate principalele gaze elementare care au fost descoperite in ultimii opt ani H2, N2, O2 si Cl2 aveau sa joace mai tarziu un rol desosebit. Hidrogenul a fost descoperit de catre H. Cavedish, in anul 1776, azotul de catre Daniel Rutherford in 1772, iar oxigenul de catre J Priestley in 1774. Importanta acestor trei elemente sub forma gazoasa este deosebita. Hidrogenul si oxigenul sunt componentii apei, iar oxigenul si azotul sunt principalii componenti ai aerului. O2 reprezinta jumatate din toata materia ce se gaseste pe pamant iar H2 reprezinta mult peste 90 din toata materia ce se gaseste in Univers. Studiul chimic al aerului incepe sa devina o preocupare a cercetarilor abia in a doua jumatate a secolului al XVIII lea. Cel dintai om de stiinta care constata ca aerul nu este format dintr-un singur fel de substanta este Joseph Black 1728-1799, un chmist englez de origine franceza. El reuseste in 1755 sa izoleze bioxidul de carbon din aer. Azotul apare si mai tarziu dar nu ca un corp distinct ci confundat cu bioxidul de carbon, ambele fiind inc...
Download