... arbori, distrug recolte si provoaca inundatii toate aceste miscari isi au cauzele in deosebirile de presiune si temperatura ale aerului atmosferic. Ceea ce difera la aceste miscari sunt numai proportiile si intensitatea lor.Se pare ca dintre fenomenele naturii, vanturile au impresionat foarte mult pe oamenii antichitatii. Considerandu-le manifestari ale unor forte supranaturale, ei incercau sa le domoleasca furia prin sacrificii si rugaciuni aduse zeitatilor. Desi mecanismul formarii acestor fenomene nu era cunoscut, in stadiul embrionar al stiintei acelor vremi, totusi observarea atenta a directiei si duratei vanturilor, determinate de cerintele practicii, a preocupat de timpuriu pe cei vechi.Grecii popor de negustori si marinari, cunoscatori ai unor intinse spatii maritime si continentale aveau o imagine apropiata de realitate in ce priveste directiile vanturilor. Hesiod afirma, cu opt secole inaintea erei noastre, ca iernile aspre din Grecia se datoreaza vantului de nord care coboara in rafale din Tracia , iar Tales din Milet, fondatorul scolii ioniene, facuse observatii asupra vanturilor, intocmind si un calendar meteorologic pentru marinari. Legendarul Homer deosebise patru vanturi, dupa cele patru puncte cardinale din orizontul Mediteranei Boreas, vantul rece si naprasnic de miazanoapte Notos, vantul cald de la miazazi, aducator de ploaie Zefirul, vantul racoros dinspre asfintit, si Euros, vantul prielnic de la sud-est. Mai tarziu, grecii au adaugat acestui numar inca patru si au intocmit prima roza a vanturilor cu opt directii, pe care Aristotel le-a marit la 12. acesta a fost primul invatat care a incercat sa explice formarea vanturilor prin tendinta de eliberare a aerului inchis in nori .In secolul al II-lea d. Hr. la Atena a fost construit un turn al vanturilor care se pastreaza pana in zilele noastre. O girueta in forma de triton, asezata in varf, indica directia vantului, iar pe laturile turnului se gaseau diverse figuri mitologice personificand tipul de vreme adusa de vantul din directia respectiva. Expeditiile navigatorilor antichitatii Nearchos, Hippalus si ale altora care iesisera din orizontul Mediteranei si calatorisera in Oceanul Indian se intemeiau pe cunoasterea directiei vanturilor. In evul mediu, cunostintele asupra vanturilor se obtineau tot de la navigatori, care, prin calatoriile lor pe mari, erau cei mai indicati sa relateze despre miscarile aerului. Dar multe din descrierile si observatiile lor juste se amestecau uneori cu diverse superstitii. O experienta mai bogata asupra cunoasterii vanturilor s-a acumulat abia la sfarsitul secolului al XV-lea si inceputul celui urmator, dupa extinderea orizontului geografic prin calatoriile marilor descoperitori de pamanturi noi, Columb si Magellan, care au folosit directia constanta a alizeelor.In 1688 invatatul englez Halley intocmeste cea dintai harta generala a vanturilor, folosind roza vanturilor pentru determinarea directiei si locurilor pe unde acestea bat.Numai dupa inventarea termometrului 1597 si a barometrului 1643 si determinarea centrelor de presiune minima si maxima s-a deschis drumul spre o adevarata cunoastere stiintifica a curentilor aerieni. Abia in 1837 se face legatura intre centrele de presiune barometrica si centrele de inregistrat temperatura, iar in 1851 se stabileste devierea miscarii aerului in centrele de minima si maxima presiune aceasta a facut posibila descoperirea legii vanturilor 1857, care se datoreaza meteorologului olandez Buys Ballot.Un pas mai departe il aduc hartile cu izobare care au dat putinta stabilirii miscarilor ciclonale si intensitatii vanturilor. Amiralul englez frabcisc Beaufort 1774-1857 a intocmit in 1806 chiar si o scara a tariei curentilor de aer dupa viteza si diferenta de presiune.In sfarsit, explicarea pendularii ritmice a vanturilor in functie de deplasarea anotimpuala sau anuala a centrelor de presiune diferita si utilizarea recenta a unor metode noi de investigat...
Download