...ial pentru subsistemul video. Aceasta interfata este numita AGP Accelerated Graphics Port. Principiul AGP AGP este o noua interconexiune pentru acceleratoarele grafice din sistemele bazate pe procesorul Pentium II, utilizate in special pentru grafica 3D si redarea secventelor video. Procesorul Pentium II consta dintr-un nucleu incapsulat cu o memorie cache integrata de nivel 2 L2. Acest procesor dispune de asemenea de o arhitectura Dual Independent Bus DIB, in care doua magistrale independente conecteaza nucleul cu memoria cache L2 si cu magistrala sistem a calculatorului. Faptul ca ambele magistrale pot functiona in acelasi timp imbunatateste semnificativ performantele, deoarece procesorul poate executa instructiuni din memoria cache L2 si simultan poate comunica cu dispozitive externe. Noile aplicatii grafice 3D impun cerinte riguroase calculatoarelor PC, cuprinzand calcule geometrice mai rapide, o interpretare grafica mai sofisticata si texturi mai detaliate. Cu toate ca Pentium II este adaptat pentru a executa multe calcule geometrice cu o rata mai mare de triunghiuri pe secunda, iar generatia viitoare de controlere grafice poate implementa o mare varietate de efecte grafice, dimensiunea crescuta a texturilor a devenit o chestiune importanta. O problema o reprezinta dimensiunea memoriei video utilizata de controlerele grafice. Tipic, aceasta memorie are o dimensiune de 2-4 MB. Totusi, au inceput sa apara aplicatii grafice care utilizeaza peste 20 MB pentru o singura textura. Memoria video poate fi extinsa pentru a satisface aceste cerinte, dar o asemenea solutie este foarte costisitoare. A doua problema este rata de transfer permisa de magistrala PCI. Controlerele grafice trebuie sa incarce in prealabil texturile din memoria sistem in memoria lor RAM locala. Deoarece dimensiunea texturilor a crescut, magistrala PCI a inceput sa devina congestionata. Problema este chiar mai acuta in cazul aplicatiilor care implica redarea secventelor video. Tehnologia AGP imbunatateste performantele sistemului punand la dispozitie o cale rapida intre controlerul grafic si memoria sistem. Aceasta cale permite controlerului grafic sa faca acces la texturi direct in memoria sistem in timpul interpretarii grafice, in loc sa le incarce in prealabil in memoria video locala vezi figura Transferuri de date pentru maparea texturilor la interfata AGP. Sistemul de operare SO poate rezerva in mod dinamic segmente din memoria sistem, pentru a fi utilizate de controlerul grafic. Aceasta memorie este numita memorie AGP. Ca urmare, controlerul grafic va trebui sa pastreze un numar mai mic de texturi in memoria video locala, ceea ce permite rezolutii mai mari ale ecranului, sau permite utilizarea unui buffer Z pentru o dimensiune data a ecranului. Aceasta tehnica elimina si restrictia de dimensiune pe care memoria video locala o impune texturilor, si deci permite aplicatiilor sa utilizeze texturi de dimensiuni mult mai mari, imbunatatind realismul si calitatea imaginilor. AGP este un port, si nu o magistrala, deoarece la o magistrala se pot conecta mai multe dispozitive, in timp ce AGP este o conxiune punct la punct doar intre adaptorul video si procesorul sistemului. AGP este o interfata de 64 biti care poate functiona la 66 MHz. Specificatiile AGP se bazeaza pe extensia de 64 biti a specificatiilor PCI 2.1, care descriu si un mod de lucru cu o frecventa de 66 MHz, care nu a fost implementat niciodata. AGP este implementat cu un conector similar celui utilizat pentru magistrala PCI, cu 32 de linii pentru adrese si date multiplexate. Exista 8 linii suplimentare pentru adresarea secundara sideband, descrisa ma jos. Placile de baza AGP au un singur conector de extensie pentru adaptorul video AGP si au, de obicei, cu un conector PCI mai putin, in rest fiind similare cu placile de baza PCI. Interfata AGP functioneaza la viteza maxima a magistralei sistem, spre deosebire de magistrala PCI care functioneaza la jumatatea aceste...
Download