...ctor.Corul acest sambure originar din care s-a nascut tragedia reprezenta vocea poetului sau glasul constiintei cetatenesti a publicului. Prin cuvintele sale uneori recitate, alteori cantate, corul dadea explicatii asupra antecedentelor sau asupra faptelor ce urmau sa se desfasoare pe scena. Corul era un fel de actor colectiv care, prin interventiile si dansurile sale mimice de mare expresivitate, sporea estetica, grandoarea si drmatismul spectacolului.Sensul social inalt al tragediei grecesti apare pentru prima data, in toata forta sa, la Eschil 526 456 i.Hr..Luptator la Maraton si Salamina, unde grecii au invins colosul persan, Eschil a fost martorul ocular al celor mai grele dar si mai glorioase momente ale tarii sale. In cei 71 de ani ai vietii, Eschil a scris peste 90 de tragedii si drame cu satiri si a cunoscut 13 triumfuri la concursurile teatrale. Ni s-au pastrat numai 7 tragedii eschiliene, in fruntea carora stau Prometeu inlantuit si trilogia Orestia, singura trilogie completa pe care ne-a lasat-o antichitatea.In Poetica sa Aristotel subliniaza marile merite ale lui Eschil, de a fi introdus al doilea actor si de a fi micsorat in importanta corul. Astfel, Eschil a redus lirismul tragediei, a pus accentul pe dialogul actorilor si deci a dat tragediei un puternic caracter dramatic. Aceste rezultate le-a obtinut poetul progresiv, in Rugatoarele, in Persii si in Cei sapte in fata Tebei.Idea responsabilitatii umane este prezenta in trilogia Orestia, tragica poveste a asasinarii lui Agamemnon de catre sotia sa Clitemnestra si a pedepsirii crimei de catre fiul lor Oreste, ajutat de sora sa Electra. In perioada cand vechile familii aristocate erau in declin sau se prabuseau, erau foarte raspandite legende despre pieirea unor intregi familii, ca cele ale Pelopizilor sau Labdacizilor. In Orestia, Eschil tine sa arate insa ca asemenea nenorociri sunt pricinuite nu de vointa zeilor, ci de necinstirea si de crimele oamenilor. Eschil darama vechiul si sumbrul cult al domniei Destinului implacabil, subliniind valoarea liberei personalitati umane si a justitiei.Tragediile sale dadeau ultima lovitura institutiilor si conceptiilor vechi, creand in literatura un nou tip uman tipul omului care cuteaza sa lupte impotriva anumitor credinte si idei religioase, tinzand cu hotarare sa-si insuseasca o constiinta si o vointa libera, pentru ca se recunoaste responsabil de actele sale.Aceste idei, carora parintele tragediei le-a dat o forma si forta artistica impresionante, erau idei pe care le framanta noua societate a Atenei, si pe care le vor duce mai departe in operele lor ceilalti doi mari tragici greci Sfocle si Euripide.SofocleCu Sofocle 497 405 i.Hr. tragedia greaca intra intr-o noua etapa. Caci Sofocle este omul secolului de aur al Atenei, epoca lagata de numele lui Pricle, seful democratiei ateniene. Acum Atena conduce o liga maritima, construieste mari edificii publice si inalta minunatul Parthenon. Acum, in arta domneste fidias, in teatru Sofocle, iar in filozofie convingerea ca omul este masura tuturor lucrurilor. De aceea, nici tragedia lui Sofocle nu va mai cauta elanul si grandoarea titanica a lui Eschil, ci plenitudinea de ganduri si sentimente ale cetateanului noii AteneRivalul lui Eschil mai tanar ca acesta cu 30 de ani introduce acum pe scena al treilea actor, reducand astfel elementul liric, dezvoltand dialogul dramatic si dand piesei o structura mai bogata. Din cele peste 120 de tragedii cate i s-au atribuit, s-au pastrat numai 7, printre care Oedip rege, Electra si Antigona.Cetatenii Atenei care l-au onorat cu importante functii politice si militare, il cinsteau pe Sofocle in mod deosebit pentru inaltul sau spirit cetatenesc. Amintirile tiraniei mai staruiau in mintea oamenilor, cand Sofocle infiera tirania personificata in figura lui Creon din Antigonia.Poporul Atenei deci il aplauda, pentru ca Sofocle dadea glas ideilor si sentimentelor poporului si nu numai celor politice, ci si celor religioase.Oedip rege este tragedia care a fost considerata drept cea mai desavarsita din intreaga antichitate. Subiectul tragediei este cunoscut, caci si azi Oedip rege este cea mai des jucata din tot teatrul grec. In final, pentru a-si ispasi ingrozitoarea-i crima, Oedip se pedepseste singur scotandu-si ochii, apoi, orb si nenorocit, paraseste Teba, dupa ce isi ia ramas bun de la fiicele sale. Intreaga actiune a piesei este intemeiata exclusiv pe interesul ce i-l starneste lui Oedip propria sa cercetare. Incepand cu Sofocle, tragedia devine dezbaterea unei constiinte morale, lupta dramatica intre intrebari si indoieli, intre stari sufletesti alternative de speranta si deznadejde. Sofocle coboara tragedia la scara umana. In tragedia sa isi gasesc ecou toate sentimentele omenesti nobile si generoase. Si aceasta, cu simplitate si naturalete nimic nu-I este mai strain lui Sofocle decat emfaza, exagerarea. Totul este masurat si firesc, armonios si nuantat, la dramaturgul prin excelenta al clasicismullui elin. De acum inainte, tragedia greaca va mai progresa in adevar psihlogic, in varietatea de sentimente si de idei, in suplete si miscare, in arta peripetiilor si surprizelor, in asemanarea mai larga cu viata reala si in srirea efectului patetic. Toate acestea isi vor gasi realizarea in opera lui Euripide.EuripideUltimul mare tragic grec, Euripide 480 406 i.Hr. este si cel mai apropiat de sensibiliatea noastra contemporana. Cu toate ca autorul celor 78 de tragedii si drame cu satiri din care ne-au ramas 18 era iubit de public, laurii victoriei nu i-au fost acordati decat la 5 concursuri. Caci Euripide era considerat un necredincios, un negativist, un razvratit, care afirma ca toti oamenii sunt de la natura egali Aceeasi mama, Natura spunea Euripide a dat tuturor oamenilor aceeasi infatisare asa incat nici un om n-are nimic care sa-l deosebeasca de ceilalti oameni nobili sau oameni de rand, cu totii avem aceeasi obarsie. Sau in alt loc Adeseori cinstea o poti gasi mai usor la oamenii simpli. In tragediile sale Euripide dadea unor figuri de tarani sau de sclavi roluri la fel de importante ca unor mareti eroi legendari pe zei ii prezinta ca pe niste sperjuri si seducatori vulgari iar in tragedia Electrei rolul cel mai simpatic este cel al unui nevoias taran micenian.Euripide a fost victima multor antipatii, calomnii si insulte, pentru ca indraznea sa trateze curajos si intr-un spirit inaintat problemele noi ale vremii. Statul atenian era in declin, Atena isi pierdea hegemonia absoluta pe mare, expeditia sa militata in Sicilia se soldase cu un dezastru. Demagogii inselau multimea, imbogatiti de razboi sfidau pe toata lumea, iar filozofii exponenti ai aristocratiei faceau apologia fortei brutale. In aceste imprejurari scrie Euripide piesa sa Ciclopul, singura drama cu satiri ce ne-a ramas din antichitate, in care satirizeaza, caricatural, toate aceste primejdioase idei si practici sociale.Apoi, spre deosebire de Eschil si Sofocle, Euripide prefera sa trateze nu mari evenimente...
Download