...ducarea copilului.Copilul primit in plasament nu devine din punct de vedere juridic membru al familiei de primire, ci continua sa apartina familiei de origine.Desi plasamentul familial si incredintarea erau considerate alternative prioritare fata de institutionalizarea copilului, in practica ele au fost si raman inca forme marginale.Plasamentul familial a avut o evolutie diferita in tarile dezvoltate. Diferentele intre tarile din Uniunea Europeana sunt foarte mari. Astfel, din totalul de copii aflati in afara familiei in Irlanda 73 sunt in plasament familial, restul fiind in plasament institutional in Franta sunt 57, iar in Spania 12 in Anglia raportul intre plasamentul institutional si cel familial este de 4060, in Olanda si Danemarca raportul este 5050.Desi practica internationala actuala este eterogena, se pot face cateva aprecieri globale privind avantajele si dificultatile plasamentului familial. Avantajul esential al plasamentului consta in posibilitatea de a oferi copilului mediu familial provizoriu, cand acesta nu poate trai in familia naturala si nici nu poate beneficia de o familie adoptiva. Problema esentiala a plasamentului consta in coexistenta a doua familii responsabile de soarta aceluiasi copil.Aceasta situatie trebuie sa fie pe deplin acceptata de familia care primeste copilul si sa faca obiectul unei urmariri permanente de catre personalul specializat.In organizarea programelor, s-a avut in vedere ca plasamentul familial este un demers specific pentru care este nevoie decadru juridic si reglementari administrative precisepracticieni cu o formare profesionala adaptatamijloace de controlstatut clar si solid pentru familiile ocrotitoare2.INSTITUTIILE REZIDENTIALE PENTRU OCROTIREA COPILULUIInstitutiile rezidentiale pentru ocrotirea copilului formeaza practic , in prezent, sistemul public a carui relevanta ca solutie la problemele copiilor aflati in dificultate este evident.A.Institutiile publice pentru ocrotirea rezidentiala a copilului au fost in mod traditional organizate pe criteriul varstei. Traditia la care se face referire era de a ocroti copilul intre 0-3 ani in leagan, iar pe cel intre 3- 18 ani in casa de copii. Intrucat copilul aflat in cele doua tipuri de institutii are aceleasi categorii de nevoi, separarea pe criteriul varstei poate fi considerata artificiala. Aceste institutii au avut o subordonare administrativa si metodologica diferita leaganele apartinand Ministerului Sanatatii, iar casele de copii Ministerului Educatiei Nationale. Aceste subordonari au generat caracteristicile esentiale si diferentierea celor doua tipuri de institutii.In general, numarul de copii ingrijiti in fiecare institutie publica de ocrotire este mare.Pe de alta parte,perioada de timp pe care copilul o petrece in institutie este indelungata.Institutiile fiind mari,insuficient adaptate nevoilor copiilor, este dificil de realizat pe scara larga programe individualizate pentru fiecare copil.Totodata,lipsa de alternativa reala la sistemul de ocrotire rezidentiala face ca fiecare copil intrat in capcanaacestui sistem sa trebuiasca sa treaca cel putin o data dintr-o institutie intr-alta in functie de varsta cu schimbarea, in consecinta, a intregului mediu loc, personal, colegi, prieteni . Acest fapt, de asemenea, nu poate contribui la o dezvoltare armonioasa a copilului.Exista deja metodologii, proceduri de lucru si profesionisti care pot activa plasamentul in familie ca pe o reala alternativa de protectie pentru copil.Gestiunea de catre un singur organism consiliul judetean a tuturor resurselor care sa permita oferirea de servicii diversificate, adaptate nevoii fiecarei familii, va putea dirija interventia profesionistilor catre prevenirea riscurilor si gasirea unor solutii eficace si eficiente pentru dezvoltarea copilului. Studiul privind institutionalizarea copilului, realizat in 1991, scotea in evidenta intarzieri semnificative in dezvoltarea fizica si intelectuala a copiilor institutionalizati pe perioade lungi de timp fata de copilul de aceeasi varsta crescut in familie. In studiul similar din 1997, situatia pare a fi ameliorata, in special in ceea ce priveste dezvoltarea fizica, dar se inregistreaza intarzieri in dezvoltarea intelectuala, manifestate in special prin nereusita scolara.Necesitatea elaborarii unei conceptii unitare si coerente, in interesul copilului lipsit de familie, in sensul recurgerii la ocrotire in institutie numai atunci cand acest lucru nu poate fi evitat, trebuie sa se regaseasca in obiectivul major al institutiilor rezidentiale. Indifernt care ar fi varsta copilului, aceasta trebuie sa se reintoarca in mediul familial si sa fie pregatit pentru viata sociala. Nu trebuie trecute cu vederea experimentele realizate in cateva institutii de ocrotire, inclusiv de catre organizatii neguvernamentale , care au demonstrat posibilitatea urmaririi evolutiei copilului prin proiecte individuale.In prezent, in leagane relatia sociala este subestimata. Desi in ultimii ani s-au produs ameliorari semnificative ale acestei situatii, ea ramane inca o problema foarte importanta. Prelungirea perioadei de ocrotire a copilului in leagan dupa varsta de 3 ani, fara o adaptare a normativelor de personal, a programelor de activitate si a conditiilor materiale de viata, nu creeaza garantia functionarii leaganului in sensul servirii interesului fundamental al copilului. La nivelul intregii tari exista un numar de aproximativ 58 de leagane, in care sunt aproximativ 9800 de copii.Un fenomen ingrijorator care nu s-a manifestat pana in anul 1990 sau, cel putin, nu cu o asemenea amploare si consecinte este prezenta ilegala a majorilor in casele de copii. Conform legii, dupa varsta de 18 ani beneficiaza de ocrotire doar majorii care continua studiile, pana la varsta de 25 de ani.Lipsa ofertelor de munca, dificultatea de a gasi o locuinta au ingreunat situatia tinerilor crescuti in casele de copii. Neavand locuinta, loc de munca sau familie care sa ii sprijine, unii dintre acesti tineri intra in conflict cu legea. Continuand sa locuiasca in casele de copii ei creeaza probleme deosebite violenta, abuz sexual s.a..B.Institutionalizarea mascata a copiilor in spitalesectii de spitale constituie un capitol aparte. Teoretic, copiii nu sunt institutionalizati, practic insa, timpul indelungat de ordinul anilor pe care il petrec in aceste institutii medicale, ca si cauzele care genereaza ramanerea lor in acestea, le confera in fapt statutul de copii abandonati in grija institutiei medicale. Este vorba de sectii de recuperare pediatrica, de recuperare neuropsihica sau sectii pentru copii cu boli contagioase din diferite spitale.In spital, personalul specializat in asistenta medicala nu le poate oferi acestor copii decat ingrijire preponderent medicalizata, care nu este suficienta. Nu se fac evaluari periodice si nu se pune in discutie cazul fiecarui copil in comisia de ocrotire a minorilor, respectiv transferul acestor copii, de exemplu in institutii care sa le ofere serviciile de car...
Download