...sta, ostila, care contamineaza tot, un sentiment fizic de insalubritate Taraie ploaia Nu-i nimeni pe drum Pe-afara de stai Te-nabusi de fum Nu e nimeni ploua plange o cucuvaie Vai, e ora de-altadata, umbre ude se-ntretaie Si-n curentul unui gang atipesc, plin de ploaie . Ploaia si ninsoarea nelinistesc prin durata si imensitate E noapte uda, grea, te-neci afara Ploua, ploua, ploua Vreme de betie - Si s-asculti pustiul Ce melancolie ! Ploua, ploua, ploua Si toamna si iarna Coboara amandoua Si ploua si ninge Si ninge si ploua .Afara ninge prapadind Ninge secular Ningea grandios in orasul vast cum nu mai este, Ning la cinematografe grave drame sociale, Pe cand vantul hohoteste-n bulevarde glaciale . Penetratia umezelei peste tot, atmosfera cetoasa care inabuse, crasmele umede, murdare, ziduri vechi ce se darama, peretii uzi si frigul, un mort evreiesc pe ploaie , o fata ingropata pe ploaie, toate acestea sfarsesc prin a da nervi, prin a exaspera. Isterizati, bolnavii racnesc la ploaie Si ce enervare pe gand ! Ce zi primitiva de tina ! O bolnava fata vecina Racneste la ploaie razand . Poezia Nocturna exprima starea sufleteasca a citadinului nelocalizat Fug ratacind in noaptea cetatii, In turn miezul noptii se bate rar, E ora cand cade gandul amar Tacere .. e ora lasitatii Te pierzi in golul singuratatii, O, suflet al meu, de lume fugar, E ora cand Petru plange amar Asculta e ora lasitatii . Bacovia a scris muzica si si-a scris versurile dupa strunele vioarei , iar in urmatoarele versuri se face referirea la imitatia cadentei unui mars funebru Ningea bogat - sitrist ningea - era tarziu Cand m-a oprit - in drum, la geam clavirul Si-am plans la geam, si m-a cuprins delirul - Amar, prin noapte - vantul - fluiera pustiu . La un moment dat, Bacovia afirma ca fiecarui sentiment ii corespunde o culoare . Pictorul inrebuinteaza in mestesugul sau culorile alb, rosu, violet. Le vezi cu ochii. Eu am incercat sa le redau cu inteligenta, prin cuvinte. Fiecarui sentiment ii corespunde o culoare. Acum, in urma m-a obsedat galbenul, culoarea deznadejdei. De aceea ultimul meu volum poarta titlul Scantei galbene . George Bacovia prefera deci culorile inchise, sumbre - negru, violetul, griul , dar si pe cele deschise cum este albul , galbenul, etc.negru si alb Copacii albi, copaci negri Stau goi, in parcul solitar Cu pene albe, pene negre Si frunze albe frunze negre . Viziunea copaci albi negri si frunze albe negre are un caracter ireal e.,,l,lTTiaTTimes Ne RomanSymbol ArialTimes Ne Roman iTahomaBacovia - cel mai important poet simbolist romanBacovia este unul dintre marii poeti originali de dupa Eminescu despre manierismul estetic definind atmosfera cunoscuta in istoria literara sub numele de bacovianism au vorbit toti marii critici. Atmosfera launtrica particulara este, cum spunea Eugen Lovinescu, deprimata de toamne reci, cu ploi putrede, cu arbori cangrenati, limitat intr-un peisagiu de mahala de oras provincial, intre cimitir si abator atmosfera de plumb in care pluteste obsesia mortii si a neantului . Gasim in opera lui George Bacovia pseudonimul lui George Vasiliu influente din E. Poe si din simbolismul francez Rollinat, Laforgue, Baudelaire, Verlaine - prin atmosfera de nevroza, gustul pentru satanic, ideea mortii, cromatica si predilectia pentru muzica. G. Bacovia este poetul toamnelor dezolante, al iernilor ce dau sentimentul de sfarsit de lume, al caldurilor toride, in care cadavrele intra in descompunere, al primaverilor iritante si nevrotice Lacustra, Cuptor, Nervi de primavara, Decembrie. Cadrul este orasul de provincie, cu parcuri solitare, cu fanfare militare, cu cafenele sarace, cuprinse intr-o realitate demoralizata . Alaturi de figurile proiectate pe acest fundal copii si fecioare tuberculoase, o palida muncitoare, poetul insusi, ratacind fara sens, facand gesturi absurde, devin personaje toamna, somnul, plansul, golul, frigul, tristetea, umezeala, raceala, nevroza, primavara . Bacovia incepe prin a evoca orasul de provincie somnolent, amantii care merg la gradina sa asculte fanfara militara, vantul care poarta prin piata dezolata hartii si frunze de-o valma - plictisul provincial, cu alte cuvinte Ce trista opera canta Fanfara mmilitara Tarziu in noapte, la gradina Si tot orasul intrista fanfara militara. Plangeam, si rataceam pe strada In noaptea vasta si senina Si-atat de goala era strada - De-amanti gradina era plina catedrala ce se ridica peste toate impungand cu trufie cerul, in vreme ce copacii se scutura de frunze Se uita in zari catedrala, Cu turnu-i sever si trufas Gradina orasului plange Si-arunca frunzisu-n oras E toamna metalic s-aud Gornistii, in fond, la cazarma. Peisajul samanatoristilor, campul, vitele, talangile, pacla toamnei prin livezi este prezent si in poezia lui Bacovia E-n zori, e frig de toamna, Si cat cu ochii vezi Se-ncolaceste fumul Si-i pacla prin livezi. Rasuna, trist, de glasuri, Campiile pustii, - Si pocnet lung, si chiot Se-aude-n deal la vii. C-un zmeu copii alearga, Copil, ca ei, te vezi Si plangi si-i frig de toamna Si-i pacla prin livezi. Dar in astfel de imagini ale tristetii provinciale, Bacovia isi face curand o atmosfera proprie, intemeiata nu pur si simplu pe sentimentalism ca la Demostene Botez, ci pe o dezorganizare sufleteasca. Astfel, melancolia devine deznadejde, plictisul - suferinta . Ce e dintr-o data bacovian sunt nervii Orasul luminat electric Dadea fiori de nebunie - Era o nopte de septembrie, Atat de rece si pustie ! Poetul evoca din ce in ce mai insistent vremea de plumb, toamna cu ploi ce cad, pe case si in suflet Da, ploua cum n-am mai vazut .. Si grele talangi adormite Cum suna sub suri invechite ! Cum suna in sufletu-mi mut Oh! plansul talangii cand ploua ! Ploaia e taraitoare, de o monotonie care da nevroze. Toamna e anotimpul ftizicilor E toamna, e fosnet, e somn Copacii, pe strada ofteaza E tuse, e planset, e gol Si-i frig, si bureaza . La Bacovia, boala se transmite amurgului, frunzelor, parcului devastat, fatal Mancat de cancer si ftizie Patat de rosu, carne-vie . Pe strazi, amantii mai bulnavi, mai tristi, fac gesturi ciudate , un nebun racneste in gradina publica , un palid visator s-a impuscat oamenii merg ca-n vis vorbind singuri. Astfel s-a instalat o stare specifica, si anume delirul Pe drumuri delirand, Pe vreme de toamna, Ma urmareste-un gand Ce ma indeamna Dispari mai curand ! Poetul face gesturi fara nici un fel de sens In casa iubite de-ajung Ei zgudui fereastra nervos, Si o chem ca sa vada cum ploua Frunzisul in targul ploios . Dar iata si-un mort evreiesc .. Si ploua, e moina, noroi In murmure stranii semite M-ajung si eu in convoi. Si nimeni nu stie ce-i asta . Sentimentul dominant e de totala incomunicare. Poetul trece zadarnic pe sub fereastra iubitei Orasul doarme ud in umezeala grea....
Download