...onic, personajele au timp sa gandeasca si sa se exprime, gesturile lor sunt libere, existenta, in orice caz, nu-i terorizeaza. De pe stanoaga podistei sale, Ilie Moromete priveste cu un ochi netulburat oamenii care trec pe drum, in adunarea din curtea lui Iocan el citeste si judeca necrutator evenimentele. Spatiul este intins, viata nu-i tulburata de intamplari care sa schimbe si sa precipite un ritm vechi, calm, de existenta. Ritmul epic se schimba in volumul al II-lea. Existenta sociala este, aici, mai concentrata, oamenii apar invadati de intamplari, satul asezat pe tipare arhaice intra intr-un proces rapid de destramare. Proza care nareaza toate acestea este cu necesitate mai crispata, pagina mai densa, sub puterea faptelor dinafara personajele apar micsorate, gesturile lor nu mai au spontaneitatea din prima faza. Motorete, care ramane si aici un simbol, se retrage de pe podis in locuri mai obscure, sfera lui de observatie se micsoreaza, bucuria interioara incepe sa fie conditionata de elemente pe care nu le poate stapani. Stilul epic se adapteaza acestei schimbari de perspectiva. Naratiunea se complica, numarul focarelor epice creste, sub presiunea numeroaselor paranteze fraza isi pierde din fluenta, devine aspra si demonstrativa. O anumita crispare a propozitiilor, provenita din elaborarea lor indelungata, arata si o instrainare a prozatorului fata de obiectul naratiunii. Din romanul unui destin, Morometii devine romanul unei colectivitati satul si al unei civilizatii sanctionate de istorie.Toate aceste modificari au derutat critica, obisnuita cu viziunea mai senina si stilul mai degajat din primul volum, si au facut-o sa nedreptateasca o carte curajoasa si profunda. Judecat in ansamblu, Morometii e un mare roman prin originalitatea, intai, a tipologiei si profunzimea creatiei. Tipologia este, ca la Slavici si Rebreanu, taraneasca, totusi cata deosebire! Sufletul rural este acolo rudimentar, obsedat de acumulare in ordine materiala si, numai dupa ce acest proces s-a incheiat, el poate sa auda si alte glasuri ce vin din adancul fiintei lui. G. Calinescu observa ca taranii lui Slavici nu reprezinta caractere tipice, ci, ca in vechile epopei, atitudini tipice de viata. M. Preda inlatura imaginea acestui mecanism simplu, previzibil, miscat mai mult de instincte, si face din taranii sai indivizi cu o viata psihologica normala, apti prin aceasta a deveni eroi de proza moderna. Sub influensa probabil si a romanului american ISteinbeck, Faulkner care descrie cu precadere complexitatea oamenilor obscuri fermieri scapatati, negri intr-o libertate provizorie, arierati ca Benny sau brute inocente ca Lennie etc. M. Preda prezinta niste tarani inteligenti si ironici, complecsi ca structura morala, in masura prin aceasta sa-si reprezinte si sa traiasca in modul lor caracteristic marile drame ale existentei, in proza nu profesiunea si cultura personajelor intereseaza, ci capacitatea lor de a exprima conditia umana. Un doctor docent si un taietor de lemne pot fi in egala masura eroi de literatura fundamentala.Independent de aceste probleme de sociologie a personajelor, ce se pun azi numai intr-o cultura tanara ca a noastra, unde, in chip bizar, prejudecatile au o viata mai lunga, Morometii reprezinta si o mare descoperire literara. Eroul central al romanului, Ilie Moromete, nu seamana cu nici unul dintre personajele prozei anterioare, rurale sau citadine. Originalitatea lui vine din modul in care un spirit inventiv, creator, transforma existenta intr-un spectacol. De pe stanoaga podistei sau de pe prispa casei, Moromete priveste lumea cu un ochi patrunzator, semnificant, in intamplarile cele mai simple el descopera ceva deosebit, o nota inveselitoare, o lumina care pentru ceilalti nu se aprinde. Calatorind la munte pentru a vinde porumb, Moromete povesteste la intoarcere niste fapte extraordinare, insotind mai tarziu pe tatal sau intr-o calatorie asemanatoare, Niculae fiul ramane dezamagit intamplarile sunt banale, oamenii lipsiti de farmec, munteanca tanara care tulburase pe tatal sau i se pare o taranca oarecare, prin nimic deosebita de alta femeie din Silistea-Gumesti etc. Tatal noteaza naratorul avea ciudatul dar de a vedea lucruri care lor le scapau, pe care nu le vedeau.Ciudatul dar tine pe Moromete si pe prietenii sai la suprafata vietii sociale, straini de patimi degradante, neinrobiti de marele mecanism al istoriei. Acesta continua totusi sa se manifeste, ai Morometii este in buna parte romanul istoriei care incercuieste viclean individul si-i conditioneaza viata interioara. Ce se vede intai in Morometii este studiul acestor relatii, concentrate pe un spatiu restrans de viata. Actiunea se petrece de la inceputul verii pana in toamna in Silistea-Gumesti, sat din campia Dunarii. Reluat si in alte carti Marele singuratic, Delirul, satul devine un fel de imago-mundi, centrul de observatie a lumii si, prin profunzimea naratiunii, punctul de sprijin al Universului. Alungate de istorie in alte locuri, personajele revin cu gandul sau cu pasul la Silistea-Gumesti, drumurile lor trec totdeauna prin acest spatiu privilegiat, individualizat literar in chipul in care alte spatii reale Salinas marea vale din romanele lui Steinbeck sau comitatul Yoknapatapha in romanele lui Faulkner au devenit puncte de reper intr-o geografie a imaginarului. Satul se concentreaza in Morometii I la viata unei familii si, numai prin atingere, la viata unei colectivitati mai largi, insa sonda, fixata pe un spatiu restrans, intra adanc in straturile unei spiritualitati vechi. Din inregistrarea vietii de familie, in fazele ei tipice trezirea dimineata sub glasul aspru al tatalui, plecarea la camp, masa, intoarcerea de la camp, din nou masa, cu participarea intregii familii etc., iese la iveala un cod al existentei taranesti.Nimic extraordinar nu se petrece la acest prim nivel in roman. Un taran se intoarce de la camp si, inconjurat de intreaga familie, ia masa asezat pe prag, deasupra tuturor. Un prim indiciu de autoritate intr-o lume in care tiparele arhaice au supravietuit. Aceasta cina taraneasca, prezentata pe mai multe pagini, nu are nimic din culoarea si opulenta marilor ospete din pictura olandeza. Solemnitatea si modestia culinara ii dau, dimpotriva, un caracter aproape sacru. Ca in picturile vechi, lumina naratiunii cade pe chipul Parintelui, care vegheaza asupra copiilor inghesuiti in jurul unei mese joaseCat ieseau din iarna si pana aproape de Sfantul Niculae, Morometii mancau in tinda la o masa joasa si rotunda, asezati in jurul ei pe niste scaunele cat palma. Fara sa stie cand, copiii se asezara cu vremea unul langa altul, dupa fire si neam. Cei trei frati vitregi, Paraschiv, Nila si Achim, stateau spre partea dinafara a tindei, ca si cand ar fi fost gata in orice clipa sa se scoale de la masa si sa plece afara. De cealalta parte a mesei, langa vatra, jumatate intoarsa spre strachinile si oalele cu mancare de pe foc, statea intotdeauna Catrina Moromete, mama vitrega a celor trei frati, i...
Download