... a visat de-a lungul unei jumatati de veac ca tara noastra insasi sa fie mijlocitoarea, pivotul, spunea el, in jurul caruia sa se petreaca intalnirea dintre cele doua lumi extreme, rasariteana si apuseana, care vor hotari de sensul sau nonsensul planetei albastre Constantin Noica.Aparut inca din secolul trecut in proza eminesciana si in unele nuvele ale lui Caragiale, fantasticul isi are in Mircea Eliade pe cel mai important scriitor fantastic in proza romaneasca moderna Eugen Simion. Pe scurt, trasaturile prozei fantastice ar putea fi enumerate astfel proza caracterizata de George Calinescu prin cuvintele Mircea Eliade este cea mai integrala si servila intrupare a gidismului in literatura noastra Eugen Simion trairea autentica si spiritualizarea conflictelor proza cu o problematica de tip existentialist eroi lucizi, problematici, nelinistiti, disponibili pentru toate experientele existentiale fantasticul este o revansa a vietii, a frumusetii ei inepuizabile Sorin Alexandrescu, un fantastic de tip erudit, asemanator in acele privinte cu acela folosit de Ernst Jnger Eugen Simion.Temele si motivele principale ale fantasticului lui M. Eliade ar fi miturile, relatia dintre sacru si profan, iesirea din timp, lumea ca spectacol, geografia sacra, misterul si magia.Caracterele specifice fantasticului in proza lui Eliade, trasaturile lui sunt faptul ca este un fantastic de tip erudit autorul facand apel la stiinta, istorie, psihianaliza, filozofie, si, in special, la mituri. Tema principala a fantasticului lui Mircea Eliade este relatia dintre sacru si profan, relatie profund fructificata in nuvela La biganci . Ietirea personajelor lui Mircea Eliade din profan se produce preponderent ca o ruptura de nivel, in urma carei rupturi, personajul se trezeste undeva, in viitor cazul lui Iancu Gore din Douasprezece mii de capete de vite un negustor care, dupa bombardament iese din adapost intr-un alt timp la fel se intampla si lui Gavrilescu din La biganci si al altor personaje din nuvelistica fantastica a lui Eliade care intra, pe neasteptate, intr-un univers paralel caracterizat prin alta masura a vremii. Vom intalni, cateodata, oameni comuni care intra in situatii anormale, viata lor devenind un sir de probe initiatice. Singura data cand vom intalni in fantasticul eliadesc inspaimantatorul va fi in Domnisoara Christina, roman al carui subiect este construit pe tema unui posibil contact intre oameni si strigoi, care tulbura.In cea mai mare parte, nuvelele scrise de Eliade dupa razboi apartin acestui gen fantastic concept care, in ciuda unor contributii teoretice remarcabile semnate de Roger Gaillois sau de Tzvetan Todorov, ramane inca neclar. Pentru Gaillois, fantasticul este o agresiune care sfarama stabilitatea lumii guvernate in aparenta de legi riguroase, imuabile, este o ruptura a ordinei necunoscute, o iruptie a inadmisibilului in sanul inalterabilei legalitati cotidiene. Au coeur du fantastique, Paris, Gallimard, 1965. In cunoscuta Introducere in literatura fantastica, Tzvetan Todorov face o subtila analiza a functionarii fantasticului Intr-o lume care este evident a noastra, cea pe care o cunoastem, fara diavoli si silfide si fara vampiri, are loc un eveniment care nu poate fi explicat prin legile acestei lumi familiare. Cel care percepe evenimentul trebuie sa opteze pentru una dintre cele doua solutii posibile ori este vorba de o inselaciune a simturilor, de un produs al imaginatiei, si atunci legile lumii raman ceea ce sunt, ori evenimentul s-a petrecut intr-adevar, face parte integranta din realitate, dar atunci realitatea este condusa de legi care ne sunt necunoscute. In mare, nuvelele fantastice ale lui Mircea Eliade se inscriu in formula propusa de Tzvetan Todorov, cu precizare ca, cititorul roman, profund cunoscator al miturilor, al simbolismului religios, intelege fantasticul ca sacru ce se releva prin hierofanii - manifestari concrete.Publicata la Paris, in iunie 1959, nuvel...
Download