...ccllccccllllllcTcScrisoarea I Scrisoarea I a aparut pentru prima data in Convorbiri literare la 1 februarie 1881. In totalitatea ei, ea este mai mult o meditaie asupra existenei pe tema fortuna labilis din Memento mori. Scrisoarea I este deci un poem filozofic cu o structura romantica. El abordeaza in cadrul mai larg al relaie omului de geniu cu timpul i societatea omeneasca in genere, tema naterii, evoluiei i a unei previzibile stangeri a sistemului cosmic. Structura poemului se grupeaza pe doua coordonate fundamentale, dupa cum problematica geniului este infaiata in doua ipostaze. Prima, aceea de cugetator, da natere unei meditaii filozofice. A doua, accea a relaiei omului de geniu cu societatea i posteritatea, conduce la satira. Aceasta dubla infaiare a omului de geniu e incadrata de peisajul lunar, umanizat prin motivul poetic al contemplaiei. Compoziia Poemul este alcatuit din cinci pari, din care prima parte i a cincea reia motivul contemplaiei. In prima parte motivul contemplaiei 1-6 este pus sub zodia timpului, scurs ireverzibil pentru om. In opziie cu omul, luna devine zeitatea omniprezenta i omnireienta aflata sub zodia eternitaii, adica a timpului universal, fara inceput i sfarit. Astfel in acesta parte, poetul introduce doua motive romantice dragi siei motivul timpului bivalent. Timpul individual doar ceasornicul urmeaza lung-a timpului carare, i timpul universal - reprezentat prin motivul lunii ea din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate. In partea a doua - versurile 7-38 - nuaneaza motivul lunii ca astru tutelar al fapturilor merchieve sau mobile ale oamenilor. Acesta parte a poemului fascineaza prin densitatea ideilor, sugesiilor i motivelor i are ea insai structura de sine statatoare. Poetul creaza imaginea globala, de dimensiuni terestre, a privelitelor ce se ofera ochiului contemplativ al lumii, pentru a o restrange apoi treptat de la pustiuri, la codri i izvoare de la micatoarea marilor singuratate, la armuri, palate i cetai i de aici in cate mii de case lin patruns-ai prin fereti, Cate fruni pline de ganduri, ganditoare le priveti !. Se ajunge astfel la categoria omului pe care poetul il infaieaza intr-o serie de ipostaze de la rege pana la sarac, de la geniu pana la neghiob, de la tanarul preocupat de buclele sale i negustorul ce-i numara bogaiile, pana la batranul dascal care cerceteaza necontenit enigmele universului, pentru a introduce aici un alt motiv de origine schopenhaueriana i anume identitatea in faa morii Dei trepte deosebite le-au ieit din urna sorii, Deopotriva-i stapanete raza ta i geniul morii La acelai ir de patimi deopotriva fiind robi, Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi !. Dupa un alt ir de ipostaze, faa de care cititorul simte ironia poetului, acesta se oprete indelung la condiia vitreaga a omului de geniu, pe care il pune insa in antiteza cu individualizarile anterioare Uscativ aa cum este, garbovit i de nimic, Universul fara margini e in degetul lui mic. Dar inainte de a ajunge la satira, Eminescu prezinta o cosmogonie 39-86 in partea a treia cu surse, cum s-a dovedit, in scrierile lui Kant, dar i in miturile din Rig-Veda. Lumea s-a nascut prin micarea unui punct. Exista un macrocosmos i un microcosmos. Oamenii in de lumea cea mica, lumea cea mare e vis al nefiinei, al hoonului inial care se poate reinstaura. i aici ca i in Scrisoarea III apar cei doi poli ai antitezei, aici, prin capacitatea cugetatorului de a gandi cosmogonia, in opozoie cu mercantilismul si neschinaria omului comun. Atat in tabloul genezei cat i in acela al apocatastazei, imaginile poetului, onitologice, sunt grandioase. Colonile de lumi vin din sure vai de haosin forma de uriae roiuri, scapate din franele luminirii planetele se arunca rebele in spaii, iar stelele cad asemenea frunzelor toamna. Batranul dascal intrevede sfaritul prin racirea soarelui i pierderea forei lui de atracie pana ce Timpul mort i-ntinde trupul i devine vecinicie. Dupa aceste peisaje contemplative, poetul trece la reflecie. Partea a patra 87-144 este comparata poziiei vitrege a cugetatorului de geniu in, lumea semenilor rau. Dar nici aici problematica sociala a geniului nu e abordata direct, pentru ca dascalul continua in mod firesc sa cugete, de data aceasta nu la destinul lumilor cosmic, ci la destinele indivizilor lumii terestre, cugetare in care apare din nou identitatea oamenilor ca ei inii i cu omenirea intrega Unul e in toi, tot astfel precum una e in toate dupa textele indice . Framantarea voinelor marunte i lovete de inexorabilul destin al timpului ireversibil Ce-o sa-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gandesc ... Ca i vantu-n valuri trece peste traiul omenesc.. Idei schopenhaueriene mai apar i aici. Impesibilitatea cunoaterii proprie vieei - pentru ca singura clipa sigura de existena e cea prezenta - clara considerarea operei omului de geniu la direcia rau voitoare a invidiosilor i cand propria ta viaa singur n-o tii pe de rost, O sa-i bata alii capul s-o patrunza cum a fost Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac, Printre tomuri bracuite aezat i el, un brac, Aticismul limbii tale o sa-l puna la cantari, Colbul ridicat din carte-i l-o sufla din ochelari i te-o strange-n doua iruri, aezandu-te la coada, In vro nota prizarita sub o agina neroada. Din sarcasmul sau impotriva detestabilei marginiri i ingamfari a filistinului, izvorete poziia contemporanului care va gasi prelejul sa se autoglorifice pana i in discursul funebru, iar pendantul ipocrit, cu ochii verzui, neincrezator, va pune la cantar peste un veac, cel mult aticismul, eleganta limbii, in vro nota prizarita sub o pagina neroada. In cazul acesta dascalul - omului de geniu - nu mai poate aspira la nemurire, nu mai poate obine recunoaterea meritelor sale nici macar in posteritate pentru ca incompetena i nepasarea comoditatea i seaua credina vor conduce la ignorarea adevaratei opere, totul rezumandu-se la biografia subire, careia-i vor gasi pete multe, rautai i mici scandele, pacatele i vina Oboseala, slabiciunea, toate relele ce sunt Intr-un mod fatal legate de o mana de pamant. Pentru ca Astea toate te apropie de danii... Nu lumina Ce in lume-ai revarsat-o. In partea a cincea 145-156 se revine la motivele iniale contemplarea proprie vieii i a vieii lumii sale, zodia luminii selenare ce dezvaluie, alaturi de frumuseile eterne ale naturii, crudul i tristul adevar al identitaii tuturor oamenilor cu ei inii i a tuturor laolalta in perspectiva morii i pe toi ce-n asta lume sunt supui puterii sorii Deopotriva-i stapanete raza ta i geniul morii !. Limbajul artistic metafora, comparaia dezvoltata, metafora interogativa.88vàaSummaryInformationà...
Download